Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 7 mai 2011

Breaking News: Spectaculosul Jaguar C-X75 Concept intra in productia de serie!


Prezentat in toamna anului trecut in cadrul Salonului Auto de la Paris, spectaculosul Jaguar C-X75 Concept se pregateste sa intre in productia de serie, anuntandu-se un adversar de temut pentru viitorul Porsche 918 Spyder. Pentru a face fata cu brio concurentei venite din Stuttgart, versiunea de productie a conceptului C-X75 va fi construita impreuna cu britanicii de la Williams F1 si se va bucura de prezenta unui sasiu realizat din fibra de carbon.


In ceea ce priveste trenul de rulare, viitorul model al celor de la Jaguar va ascunde sub capota un propulsor supraalimentat pe benzina (cel mai probabil de 1.6 litri), ce lucreaza impreuna cu alte doua motoare electrice pentru a livra performantele capabile sa te lase fara de suflare. Britanicii nu au oferit si alte detalii legate de puterea sau de cuplul maxim al motoarelor, insa aflam ca viitorul Jaguar C-X75 va accelera de la 0 la 96 km/h in mai putin de trei secunde. Mai mult de atat, pragul celor 161 km/h va fi atins in mai putin de sase secunde, in timp ce viteza maxima va depasi 320 km/h. De asemenea, constructorul britanic ne anunta ca viitorul sau supercar hibrid se lauda cu emisii de CO2 de doar 99 grame pe kilometru, in timp ce autonomia in mod complet electric va depasi 50 de kilometri.


Viitorul Jaguar C-X75 va intra in productia de serie abia in anul 2013 si, dupa doi ani de productie (productia se va incheia in anul 2015), va numara nu mai mult de 250 de exemplare. Pretul de pornire se anunta undeva in jurul a 700.000 lire sterline.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu